vineri, 25 martie 2011

Seturi din mărgele de nisip - înşirate

Deschid o postare doar pentru seturi cu mărgele înşirate simplu pe sârmă cu memorie

Set Domino1
Mărgele de nisip de 2 şi 4 mm înşirate pe sârme cu memorie din oţel-inox. Diametru colier 11 cm (la baza gâtului) şi brăţara 6 cm, în aprox 3 spire
...................................
Set Domino 2 - idem 1 - brăţara pe 2 spire
........................................
Set Domino 3 - idem 1
...................................................
Set Ritm D - cu pandantiv pe panglică de saten de 0,4 x 54 cm - inel reglabil tot pe sârmă din oţel cu memorie
......................................

marți, 15 martie 2011

Pictura pe carton - bannere

Săptămâna trecută o doamnă mi-a comandat nişte bannere.
M-am gândit să-i pictez efectiv textul şi nu să comand altei firme să decupeze caracterele cu plotter-ul pe foaie autocolant cum se fac majoritatea firmelor. Ştiu să montez firme din autocolant, ar fi fost mai uşor şi rapid de montat, dar am ales pictarea caracterelor pe un fond pictat. O săptămână m-am ocupat de această lucrare şi-mi place rezultatul. În plus, este un unicat.
Am vrut să scriu cu caractere arhaice româneşti. Am scris la căutare pe google şi am vizualizat toate paginile cu imagini, negăsind nimic să-mi placă. De la coada listei am revăzut iar tot şi atunci am observat ceva frumos şi-am accesat blogul lui Florin Florea. Aici am descoperit nişte caractere decorative foarte frumoase.
Am salvat imaginea, am mărit-o pe ecran să pot descoperi construcţia literelor, am trasat pe o hârtie linii orizontale paralele, la o anumită distanţă şi folosindu-mă doar de un echer şi creion, am construit caracterele cu mâna liberă. Am imprimantă, să fi imprimat direct caracterele lui Florin, dar tuşurile s-au consumat şi uscat demult...chiar au şi curs prin interior...aşa că le-am lucrat una câte una. Nu sunt perfecte precum cele ale lui Florin, dar cred că sunt destul de frumuşele, fiind pictate în acrilice cu o pensulă condei nr. 1.
Am construit literele şi după aceea le-am redesenat pe hârtie albă şi iar le-am transferat cu indigo pe cartonul pictat.

Mai trebuia să scriu un slogan în limba engleză şi mi-am zis că nu s-ar fi potrivit caracterele româneşti cu textul în engleză, aşa că am rugat clienta să imprime nişte caractere bold doar contur. Le-am mai mărit puţin la xerox, le-am transferat tot cu indigo şi a rezultat acesta
Doamna, văzând prima imagine digitală s-a speriat crezând că am scris şi Artadar pe fond. Nu, e aşezat doar pe imagini aşa cum semnez toate imaginile ce le încarc pe net :) Doar m-am semnat pe spatele lucrărilor.

M-am gândit şi la un mod de suspendare : să fie invizibil şi rezistent. Bannerul mare are 120 cm lungime şi lăţimea de aprox 20 cm. Deci destul de îngust faţă de lungimea lui, necesita o prindere sigură, dar cum ?
Mi-a venit ideea ! Am înţepat uşor la partea de sus şi de jos ale primei şi ultimei litere, să pot trasa pe spate linii paralele care să coincidă cu liniile de pe faţă, ca să stea textul perfect orizontal când va fi suspendat adică. Pe spate am trasat orizontale paralele, am tăiat din carton nişte dreptunghiuri, le-am îndoit anume ca să formeze un spaţiu de lejeritate pe unde trece sfoara, le-am aranjat ici colo şi le-am lipit cu prenadez.
M-am gândit că poate vă este de folos dacă vreţi să vă faceţi o firmă artistică şi s-o suspendaţi deasupra standului, să stea bine şi să nu fie deformată de vânt, aşa că am pozat etapele montării clemelor.

Puneti prenadez doar pe dreptunghiurile din capăt, pe zona desenată pe carton şi pe cele ale clemelor şi lăsaţi să se usuce, după aceea aşezaţi cartonaşele cu grijă să coincidă liniile clemelor cu liniile de pe spatele firmei. 
 Aceasta-i firma lungă, se văd spaţiile libere pe unde va trece sfoara sau chiar o vergea lată.
Acesta-i al treilea text. Se vede cum am petrecut sforile. Fiind prins cu două sfori n-o să se răsucească la bătaia vântului.

marți, 8 martie 2011

Chipul Meduzei - modelaj din polymer clay FIMO

  Când am citit denumirea concursului  gândul mi-a zburat la chipul Meduzei din mitologie. Am văzut-o cu ochii minţii:o femeie de o frumuseţe stranie, cu ochi înfricoşători, roşii, cu faţa palidă, părul negru încâlcit prin care se agită şerpi cu limba despicată şi solzi de argint.
  Iniţial am modelat chipul cu trăsături masculine, dar încet, încet i-am dat chip de femeie.
Nu spun mai multe despre ea. Octavian Paler a descris-o foarte bine în romanul “Mitologii subiective”. Căutând acum informaţii despre Meduză…abia acum după ce-am pus modelajul la copt, am găsit acestea
Nici inainte şi nici în timpul lucrului nu m-am uitat după vreo imagine cu chipul ei şi nici n-am recitit Legendele Olimpului. Era deja format în minte.
  Am modelat-o integral din fimo. Pentru şerpi am adunat toate resturile multicolore, le-am răsucit formând un baton ce l-am tăvălit în glitter, picăţele mărunte argintii. După aceea am subţiat batonul, l-am taiat în 7 părţi şi-am format la fiecare câte un cap de şarpe cu ochii roşii şi limba bifurcată.
  Capul Meduzei l-am modelat iniţial cu osatura şi muşchii feţei şi i-am făcut orbitele. În orbite am introdus globii oculari, la care am aplicat irişi roşii şi pupilele. Peste tot am aplicat o foaie subţire de piele, am netezit urmând reliefurile, am tăiat pleoapele şi gura şi le-am dat forma firească. S-a cam lipit pielea de irişi şi pupile, s-au mâzgălit puţin, dar asta e…puteam să stric totul dintr-o singură mişcare. În gură am strecurat limba şi am pus buze, uşor maronii…să nu fie nimic roz, cum a fost cerinta concursului.
  Capul l-am aşezat pe un disc din fimo pe care am pus un ac cu buclă (agăţătoarea). După aceea am aplicat rând pe rand şuviţele de păr şi şerpii, ce i-am încâlcit cât mai mult, având grijă să creez multe puncte de contact între fire şi şerpi.
La modelare m-am folosit doar de degete şi o mină de pix goală, a, şi de maşina de tăieţei pentru a întinde foaia pentru piele.
  Pandantivul este montat pe panglică de organza şi şnur de bumbac, având accesorii argintate. N-am măsurat lungimea că oricum nu-l vând.
  Este un pandantiv antideochi, aş putea zice, privirea fiind atrasă de acest chip straniu, palid, contrastând cu negrul părului, cu ochii roşii, ca şi de la şerpii strălucitori cu ochii la fel de roşii. În popor se zice ca roşul fereşte de deochi, nu ? E urât, înfricoşător, dar şi frumos.
  Mie mi-e cam frică de şerpi…iar faptul ca o femeie să poarte şerpi în păr mi se pare chiar îngrozitor, şocant, chit că e doar un personaj mitologic. Ce mai pui că avea şi o privire ce îngheţa totul în jur. Cumplit blestem dat de Atena.
… Am fost frumoasă, dar ce importanţă mai are urîţenia mea pe lîngă ochii mei! Mi-a silă de cît am ucis. Şi mă trezesc gemînd de frică eu, care fără voia mea am devenit cea mai temuta dintre fiare… A trebuit să văd multe ca să-mi dau seama ce se întîmplă. În ochii celor pietrificaţi e o spaimă pe care numai singurătatea văzută de aproape o poate stîrni. Pentru că nu şerpii din părul meu, ştiu sigur, nu şerpii îi îngrozesc, ci ochii mei în care se cască o singurătate ce-i omoară. Le îngheaţă sîngele şi îi împietreşte. Blestemată fie clipa care mi-a scos-o în cale pe Atena…”
Octavian Paler – MITOLOGII SUBIECTIVE


 Meduza mea are gura deschisă. Ţipă ! Îşi ţipă singurătatea…

am pozat din mai multe unghiuri, prima de jos fiind cu blitz, să vedeţi strălucirea solzilor



După coacere am finisat chipul cu o lamă de cutter şi-un smirghel foarte fin, la nas, pleoape şi din neatenţie i-am ciupit pielea la pliul nării drepte. Se vede o mică gaură ce nu-mi place. Ca atare, la viitoarea etapă de modelare şi coacere, voi finisa chipul şi voi schimba după aceea toate aceste imagini. Şi la irişi trebuie să corectez, că s-au cam îmbâcsit când s-a lipit pielea de ei. Îi pictez puţin cu acrilic roşu să le accentuez expresia. Pe frunte s-a strecurat o bulă micuţă de aer ce s-a dilatat şi-a format un cucui...Aşa rămâne ! dacă polizez  se subţiază pielea şi se va vedea corpul întunecat.
Când am început modelarea nu aveam decât acel cocoloş de fimo şi niciun pic de alb, negru şi culoarea pielii. Am oprit lucrul, am comandat repede fimo şi abia în ultima zi când trebuiau depuse lucrările pentru concurs am primit coletul prin poştă. Aşa că zor, zor s-o modelez şi copt până la ora 24. De aceea am pozat la lumina becului, de aceea n-am modelat-o perfect şi n-am observat că-i modelasem ditamai nasul...Era Meduza din Oplimp, au grecii nasul mare, dar nici chiar aşa :D

Concursul s-a încheiat şi-am primit locul III ! Din păcate n-au participat decât 12 creatoare, din cei 1000 de înscrişi şi nu au votat decât 45, Meduza obţinând doar 5 voturi.